Planșa tactilă pentru elevul nevăzător: cum adaptezi o hartă, o figură sau o schemă

La lecția despre triunghiuri, profesorul folosește o figură din manual în care sunt marcate înălțimea și unghiurile, apare o hașură, iar vârfurile sunt notate cu literele A, B și C. Pentru elevul nevăzător din clasă, profesorul reproduce figura în relief, fără să o adapteze. La explorarea tactilă, elevul întâlnește însă o aglomerare de linii: laturile, înălțimea, arcele și hașura se ating sau se suprapun, iar literele fie lipsesc, fie sunt reproduse ca litere de tipar în relief, nu în Braille.

Figura este corectă, dar a fost concepută pentru a fi privită. O imagine care se înțelege ușor cu ajutorul văzului nu se citește neapărat la fel de ușor prin atingere. O planșă tactilă bine făcută pornește de la o întrebare simplă: ce informație trebuie să ajungă la elev și ce merită păstrat pe planșă?

Întâi decizi ce trebuie să afle elevul

Principiile adaptării materialelor, inclusiv ale fișelor și sarcinilor de lucru, sunt prezentate în articolul despre cum învață un copil nevăzător. În cazul imaginilor, primul pas este să stabilești ce trebuie să înțeleagă elevul și în ce formă îi poți transmite cel mai bine informația: printr-o descriere, un text în Braille, o planșă tactilă, un obiect real sau o machetă.

Uneori, o descriere este suficientă. Dacă elevul trebuie doar să știe că o celulă are membrană, citoplasmă și nucleu, aceste informații pot fi transmise prin câteva propoziții, rostite de profesor sau scrise în Braille. Dacă trebuie să înțeleagă și unde se află fiecare componentă și ce formă are, o planșă tactilă poate fi mai potrivită. La geometrie, forma este chiar subiectul lecției: elevul trebuie să identifice, de exemplu, unghiul drept al unui triunghi dreptunghic și să înțeleagă cum se întâlnesc laturile.

Pentru corpurile geometrice, un obiect real este adesea mai ușor de înțeles decât desenul lui. Un cub ținut în mână îi permite elevului să exploreze fețele și muchiile. În schimb, desenul cubului în perspectivă, transformat în relief, poate deveni o încrengătură de linii greu de urmărit.

Ce elimini din imagine

Ghidul Luciei Hasty, de la Rocky Mountain Braille Associates, Tactile Graphics: A How To Guide, explică limpede că o planșă tactilă nu trebuie să fie o copie a imaginii tipărite. Nu transferi automat în relief toate elementele din original. Ornamentele și detaliile fără rol didactic pot fi eliminate, iar informațiile transmise prin culoare trebuie redate printr-un indiciu pe care elevul îl poate explora tactil, de exemplu prin texturi sau simboluri explicate în legendă.

Când pregătești o planșă tactilă:

• păstrezi elementele de care elevul are nevoie pentru lecție și elimini liniile fără rol didactic, cum sunt umbrele, chenarele și hașurile decorative;
• diferențiezi liniile, texturile și simbolurile, astfel încât fiecare să poată fi recunoscut separat;
• așezi etichetele în locuri în care nu acoperă desenul;
• simplifici perspectiva: poți folosi o vedere din față, din lateral sau, dacă este nevoie, ambele.

Există și situații în care perspectiva trebuie păstrată. De exemplu, la o lecție de matematică despre reprezentarea corpurilor geometrice, vederea tridimensională poate face parte din ceea ce trebuie să învețe elevul. Chiar și atunci, merită să te întrebi dacă nu ar fi mai ușor să folosești un corp geometric real.

Să revenim la triunghiul de la început. Pe planșa tactilă rămân cele trei laturi și înălțimea, reprezentate prin tipuri diferite de linii: de exemplu, laturile prin linii continue, iar înălțimea printr-o linie punctată. Arcele care nu transmit o informație necesară pot fi eliminate. Dacă hașura marchează doar o zonă decorativă, nu este nevoie să o păstrezi; dacă indică o proprietate pe care elevul trebuie să o înțeleagă, o reprezinți printr-o textură distinctă și o explici în legendă. Unghiul drept poate fi marcat printr-un mic pătrat în relief. Literele care marchează vârfurile se redau în Braille, lângă fiecare vârf, fără să se suprapună peste linii.

Culoarea poate rămâne pe planșă, dar nu trebuie să fie singurul indiciu. Unii elevi care citesc Braille au și vedere funcțională, iar culoarea îi poate ajuta să distingă zonele. Ghidul recomandă, în capitolul despre pregătirea planșei, să folosești culoarea dacă ajută la deosebirea zonelor; ea completează însă textura, nu o înlocuiește.

Nu există un număr maxim de elemente valabil pentru orice planșă. Contează dimensiunea acesteia, complexitatea desenului, metoda prin care o faci și capacitatea elevului de a deosebi informațiile. Ghidul oferă totuși un indiciu util: dacă legenda ajunge să ocupe mai mult de o pagină, este posibil ca desenul să fie prea încărcat. Același principiu, aplicat clădirilor, apare în articolul despre hărțile tactile din clădiri. Un exemplu de hartă simplificată astfel, harta României redusă la elementele cerute de lecție, găsești în articolul despre cum învață un copil nevăzător, citat mai sus.

Distanțe și texturi pe care degetele le pot deosebi

Două linii apropiate pot fi ușor de distins cu ochiul, dar greu de urmărit cu degetele dacă nu există suficient spațiu între ele. Capitolul despre lizibilitate din același ghid, Keys to Readability, oferă câteva repere:

• între oricare două elemente trebuie să existe cel puțin 3,2 mm, distanță pe care ghidul o numește minimul absolut;
• în funcție de metoda folosită și de experiența elevului, poate fi nevoie de o distanță de aproximativ 6,4 mm; aceasta poate fi necesară, de exemplu, pentru planșele făcute pe hârtie cu microcapsule;
• fiecare componentă texturată trebuie să aibă suficientă suprafață pentru ca degetul să-i poată explora textura; ghidul indică aproximativ 6,4 mm ca dimensiune minimă a unei componente care trebuie percepută separat;
• două texturi alăturate trebuie să fie suficient de diferite, iar diferențele de înălțime pot ajuta la distingerea lor.

Aceste valori provin dintr-un ghid american și trebuie privite ca repere tehnice, nu ca norme obligatorii în România. În orice caz, planșa trebuie verificată prin explorare tactilă, ideal chiar de elevul care o va folosi.

Titlul, etichetele și legenda

Fiecare planșă are nevoie de un titlu scurt, care să-i spună elevului ce urmează să exploreze: „Celula animală” sau „Triunghiul ABC”. Dacă imaginea din manual nu are un titlu, îl poți adăuga.

În funcție de desen și de spațiul disponibil, etichetele pot fi așezate în trei moduri, conform recomandărilor din capitolul despre etichete și legende:

• direct pe elementul pe care îl denumesc (sau în interiorul lui), dacă este suficient loc;
• în apropierea elementului, legate de acesta printr-o linie de reper;
• sub formă de simboluri, texturi, litere sau cifre, explicate într-o legendă separată, atunci când desenul conține multe detalii.

Legenda se prezintă înaintea planșei, astfel încât elevul să știe ce înseamnă simbolurile înainte de a începe explorarea. Dacă legenda și desenul nu încap pe aceeași pagină, ghidul recomandă ca legenda să fie pe pagina din stânga, iar planșa pe cea din dreapta. Etichetele în Braille trebuie scrise respectând regulile Braille pentru limba română, inclusiv folosirea corectă a diacriticelor.

De exemplu, pe o planșă a celulei, nucleul, citoplasma și membrana pot fi reprezentate prin texturi diferite, explicate în legendă. Dacă imaginea din manual conține multe organite, pe planșă rămân doar cele despre care se discută la lecția respectivă.

Cum se realizează o planșă tactilă

Nu orice planșă cere aparatură. Metodele se deosebesc prin materialele și echipamentele de care ai nevoie.

Colajul

Pe un suport de carton se lipesc hârtie cu diferite texturi, materiale textile, sfoară și forme decupate. Fiecare material poate reprezenta un tip distinct de element. Metoda nu necesită aparatură specială și poate fi folosită și în clasă, pentru planșe simple.

Hârtia cu microcapsule

Desenul se imprimă, se copiază sau se trasează pe o hârtie specială, apoi foaia este trecută printr-un aparat de umflare. Energia luminoasă emisă de aparat este absorbită de zonele închise la culoare, iar microcapsulele din acele zone se umflă și formează relieful. Metoda este folosită și în școli, fiind potrivită pentru realizarea rapidă a unor planșe simple.

Imprimanta Braille

Anumite modele pot reda, pe lângă texte, și desene alcătuite din puncte în relief. Pentru aceasta sunt necesare programe care pregătesc desenul într-un format compatibil cu imprimanta; nu orice imprimantă Braille și nu orice fișier grafic permit acest lucru.

Termoformarea

Un model original, făcut adesea prin colaj, este folosit ca matriță. Peste el se așază o folie de plastic încălzită, iar prin aspirarea aerului folia preia forma modelului. Metoda este utilă mai ales atunci când sunt necesare mai multe exemplare ale aceleiași planșe.

Indiferent de metoda aleasă, principiile de lizibilitate rămân aceleași, chiar dacă distanțele pot varia de la o metodă la alta: o planșă prea încărcată va fi greu de explorat, chiar dacă este produsă cu echipamente performante.

Ce poți face singur, fără echipament special

Ghidul menționat arată că și profesorii de la clasă pot realiza planșe simple, cu puțină pregătire și, atunci când este posibil, cu îndrumarea unui specialist. Fără aparatură specială, poți:

• să construiești figuri geometrice în relief, de exemplu un triunghi sau un dreptunghi din sfoară lipită pe carton;
• să folosești obiecte reale pentru a explica forme și dimensiuni;
• să faci o reprezentare simplă a unei frunze din carton și materiale cu texturi diferite;
• să construiești machete simple pentru corpurile geometrice;
• să descrii verbal poziția elementelor și legăturile dintre ele.

Aceste soluții sunt potrivite pentru materiale simple. Ele nu înlocuiesc o hartă tactilă complexă sau un material Braille care necesită prelucrare specializată.

Cum îl ajuți pe elev să citească planșa

Chiar și o planșă bine făcută poate fi greu de înțeles dacă elevul o primește fără nicio explicație. Înainte de explorare, spune-i titlul, explică-i cum este orientată planșa, prezintă-i legenda și precizează de unde poate începe. Apoi lasă-l să exploreze în ritmul propriu și răspunde la întrebările lui.

Prima întâlnire cu un anumit tip de planșă poate dura mai mult. Un elev care a explorat deja mai multe hărți sau figuri geometrice va recunoaște mai ușor convențiile și se va orienta treptat mai bine. De aceea, când alegi forma de adaptare, ține cont și de experiența elevului cu acel tip de reprezentare.

Pentru elevul slab văzător

Nu toți elevii cu deficiențe de vedere au nevoie de relief. Pentru un elev slab văzător, adaptarea poate arăta cu totul altfel decât pentru un elev nevăzător. În multe situații, nu este nevoie de relief, ci de materiale pe care elevul să le poată vedea mai ușor: text și imagini mărite, contrast adecvat, o pagină mai aerisită și, uneori, condiții de iluminare diferite.

American Printing House for the Blind (APH), organizație americană specializată în resurse pentru persoanele cu deficiențe de vedere, a publicat un ghid despre materialele tipărite cu caractere mari (PDF, în limba engleză). Câteva dintre reperele lui:

• pentru materialele cu caractere mari, ghidul indică cel puțin 18 puncte; textul între 12 și 18 puncte este considerat text mărit, dar nu intră în categoria caracterelor mari;
• sunt recomandate fonturile fără serife, iar folosirea caracterelor cursive trebuie evitată;
• rândurile trebuie să fie suficient de distanțate; ghidul recomandă o spațiere de 1,25;
• textul gri și suprapunerea lui peste fundaluri cu modele trebuie evitate;
• hârtia albă poate produce reflexii; în anumite situații, pot fi mai potrivite nuanțe precum ivoriul, bejul deschis sau galbenul pal.

Nu există însă o dimensiune potrivită pentru toți elevii. Materialul trebuie adaptat în funcție de cât de bine vede fiecare și de preferințele sale. Când mărești o imagine, verifică și dacă aceasta rămâne clară: o hartă mărită excesiv, care devine neclară sau pixelată, nu îl ajută pe elev.

Cu cine lucrezi și când trimiți materialele

Adaptările simple le poți pregăti chiar tu. Dacă lecția presupune reprezentări complexe, transcriere în Braille sau planșe tactile elaborate, este indicat să colaborezi cu un specialist în educația elevilor cu deficiențe de vedere și, după caz, cu un furnizor de materiale tactile.

Dacă elevul are sprijinul unui profesor itinerant și de sprijin, el este primul la care poți apela. Atribuțiile sale sunt prevăzute în Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a centrelor județene de resurse și asistență educațională (CJRAE/CMBRAE), aprobat prin Ordinul nr. 5.701/2024.

La art. 25 alin. (10), regulamentul prevede că profesorul itinerant și de sprijin „realizează, identifică și/sau selectează instrumente și materiale didactice adaptate” (lit. j). De asemenea, acesta îi informează pe profesori despre adaptările necesare (lit. d), îi sprijină în proiectarea lecțiilor (lit. e) și realizează împreună cu ei adaptările curriculare (lit. v).

Așadar, rolul său nu se limitează la pregătirea materialelor. El îl poate ajuta pe profesor să aleagă forma de adaptare potrivită și să pregătească lecția. Dacă nici profesorul itinerant nu are acces la resursele necesare pentru producerea materialelor tactile, puteți cere împreună sprijinul unei școli speciale pentru elevi cu deficiențe de vedere sau al unei organizații care oferă astfel de servicii.

La Liceul Special „Sfânta Maria” din Arad, unde lucrez de peste două decenii ca profesor preparator, materialele în Braille și cele în relief se realizează în școală, cu ajutorul unei imprimante Braille și al echipamentului pentru realizarea reliefului. Școala îi sprijină, de asemenea, pe profesorii itineranți care lucrează cu elevi nevăzători integrați în școlile din județ.

O fișă care conține doar text se adaptează, de regulă, mai repede decât o hartă sau o diagramă. Acestea din urmă trebuie analizate, simplificate, realizate și apoi verificate. De aceea, trimite materialele cât mai devreme, de preferat încă din etapa de planificare a lecției, nu în ajunul acesteia.

Înainte să îi dai planșa elevului

Înainte de folosire, verifică dacă materialul este ușor de explorat și dacă transmite informația de care are nevoie elevul:

• Planșa păstrează doar elementele necesare lecției sau reproduce prea fidel imaginea originală?
• Elementele sunt suficient de depărtate pentru a putea fi deosebite cu degetele?
• Există linii care se intersectează fără să fie necesar?
• Texturile alăturate sunt suficient de diferite?
• Fiecare simbol și fiecare textură sunt explicate în legendă?
• Etichetele Braille sunt așezate astfel încât să nu acopere liniile sau texturile la care se referă?
• Pentru informația respectivă, planșa tactilă este cea mai potrivită soluție sau ar fi mai utilă o machetă, un obiect real ori o descriere?
• I-ai explicat elevului titlul, orientarea și legenda înainte de explorare?

Fundația Tiflo adaptează materiale didactice la cererea profesorilor: realizează materiale didactice în relief, precum machete, diagrame și ilustrații tactile, testate cu persoane cu deficiențe de vedere, iar pentru textele mai lungi, cum sunt fișele de lucru sau suporturile de curs, oferă tipărire în Braille.

Ghidurile menționate au fost consultate la 6 noiembrie 2026, iar Regulamentul CJRAE/CMBRAE, la 20 octombrie 2026.

Despre autor

Aurel Pătru este profesor, specialist în accesibilitate și fondatorul Fundației Tiflo. De peste 20 de ani activează în domeniul educației, iar de mai bine de 15 ani dezvoltă și implementează soluții de accesibilitate pentru persoanele cu deficiențe de vedere, de la documente și platforme digitale până la spații fizice și materiale Braille și tactile.